You are here
Home > Lasa-ma sa te motivez > Moartea si Fierarul (finalul este infernal)

Moartea si Fierarul (finalul este infernal)

-Tu esti fierarul?
Vocea l-a facut sa tresara. Cu atat mai mult, nu auzise ca cineva sa intre in fierarie.
-N-ai incercat sa bati la usa? a intrebat suparat el.
-Sa bat? Hm… Nu, a raspuns vocea.
A luat niste carpe si, stergandu-si mainile, s-a intors incet, repetand cuvintele de ocara pentru intrus. Insa cuvintele nu au mai fost rostite, deoarece avea in fata un client neobisnuit.
-N-ai putea sa-mi repari coasa? a intrebat cu voce de femeie putin ragusita vizitatoarea.
-E sfarsitul, da? a oftat fierarul, aruncand carpele.
-Inca nu, dar e mult mai grav decat odinioara, a raspuns Moartea.
-Logic, cazu de acord. Nici nu pot protesta. Ce trebuie sa fac acum?
-Sa-mi indrepti coasa, a raspuns linistita Moartea.
-Apoi?
-Apoi s-o ascuti, daca-i posibil.
El a aruncat o privire spre coasa. Lama era rau stirbita.
-E limpede, dar eu ce trebuie sa fac? Sa spun o rugaciune, sa-mi adun lucrurile… Sunt pentru prima oara in aceasta situatie…
-Aha… Iata despre ce este vorba. Moartea incepu sa rada. Nu, eu n-am venit dupa tine. Am nevoie doar sa-mi repar coasa. Poti?
-Deci n-am murit? A inceput sa se piste fierarul.
-Tu stii mai bine. Cum te simti?
-Parca bine.
-Nu ti-e greata, n-ai ameteli, dureri?
-Nnnu, a raspuns neincrezator, ascultandu-si organele interne.
-In acest caz, nu ai de ce sa-ti faci griji, a raspuns Moartea si i-a intins coasa.
Luind-o cu mainile care-i inlemnise pe loc, incepu s-o examineze. Avea de lucru vreo jumatate de ora. Dar gandul ca in spatele lui va astepta Moartea, il facu sa creada ca va munci mai mult de doua ore.
Deplasandu-se cu picioarele de vata, s-a apropiat de nicovala si a pus mana pe ciocan.
-Dumneata…Ia loc. Doar n-ai sa stai. A incercat sa fie binevoitor.
Moartea s-a asezat pe scaun, rezemandu-se de perete.
Munca era pe sfarsite. Indreptand lama, pe cat era posibil, fierarul a pus mana pe cute si si-a indreptat privirea spre vizitatoare.
-Iarta-mi indrazneala, dar nu pot crede ca tin in mana unealta care a luat atatea vieti! Nicio arma din lume nu se poate compara cu ea. Este incredibil.
Moartea, care sedea dezinvolt pe scaun si examina fieraria, brusc s-a incordat. Ovalul intunecat al glugii s-a intors incet spre fierar.
-Ce-ai zis? a intrebat incet ea.
-Nu pot sa cred ca tin in maini arma care…
-Arma? Ai spus arma?
-Poate ca nu m-am exprimat corect…
Nu a reusit sa termine vorba. Moartea s-a ridicat fulgerator de pe scaun si intr-o clipa era in fata lui. Marginile glugii tremurau usor.
-Cum crezi, cati oameni am ucis eu? a suflat printre dinti ea.
-Nnnu stiu…
-Cati?! i-a strigat Moartea in fata.
-De unde sa stiu eu cati au fost? a incercat el sa-si fereasca privirea.
Moartea si-a lasat fata in jos si pentru cateva clipe a tacut. Apoi, ghebosindu-se, s-a retras pe scaun.
-Deci nu stii cati au fost? a soptit ea fara a astepta raspunsul. Dar ce-ai zice, daca ti-as spune ca eu niciodata, auzi, niciodata nu am omorat pe nimeni. Ce vei spune?
-Dar…Cum asa?
-Eu niciodata nu am omorat oameni. De ce as face acest lucru, daca voi va descurcati perfect cu aceasta sarcina? Voi va omorati intre voi. Voi! Puteti omori pentru niste hartii, pentru invidie, pentru ura, chiar pentru distractie. Dar atunci cand credeti ca e putin, organizati razboaie si va omorati cu sutele de mii. Va place aceasta. Sunteti dependenti de sange strain. Stii ce e cel mai scarbos? Nu sunteti capabili sa recunoasteti toate acestea! E mult mai simplu sa dati vina pe mine. Moartea a tacut cateva clipe. Stii cum am fost candva? Eram o fata frumoasa, intampinam sufletele oamenilor cu flori si ii insoteam pana la locul lor. Eu zambeam si ii ajutam sa uite tot ce s-a intamplat. Aceasta a fost foarte demult… Uite in ce hal am ajuns!
Ultimele cuvinte le-a strigat, a coborat de pe scaun si si-a scos gluga.
Fierarul a vazut o fata plina de riduri, imbatranita rau. Smocuri rare de par pe cap, colturile unei guri cu buzele crapate pana la sange atarnau nefiresc, dezgolind coltii dintilor de altadata. Dar cei mai oribili erau ochii. Decolorati pana la refuz, fara nicio semnificatie, l-au tintit pe fierar.
-Priveste in ce m-am transformat! Stii de ce? Ea facu un pas spre fierar.
-Nu, raspunse el, dominat de privirea ei.
-Sigur ca nu stii, a zambit ironic ea. Voi m-ati facut asa! Eu am vazut cum mama isi omoara copiii sai, cum frate il omoara pe frate, cum un singur om poate omori intr-o zi o suta, doua sute, trei sute de oameni! Eu am plans cu hohote vazand toate acestea, am urlat, caci nu intelegeam de ce, am strigat de durere…
Ochii Mortii au inceput a straluci.
-Eu mi-am schimbat rochia frumoasa pe aceste haine negre, ca sa nu se vada sangele celor pe care ii insoteam. Mi-am pus gluga, ca oamenii sa nu vada lacrimile mele. Eu nu le mai dau flori. M-ati transformat in monstru. Apoi m-ati invinuit de toate pacatele. Sigur, e atat de usor sa faci acest lucru… Ea si-a fixat ochii pe fierar. Eu va insotesc, va arat drumul, dar nu omor oameni… Da-mi coasa, prostule!
Zmulgand coasa din mainile fierarului, Moartea s-a indreptat spre iesire.
-Pot sa te mai intreb ceva? s-a auzit din urma ei.
-Vrei sa ma intrebi de ce am nevoie de coasa? a intrebat Moartea fara a-si intoarce privirea.
-Da.
-Drumul in Rai… Demult e plin de buruieni.

OKSUCCESS!

Similar Articles

Leave a Reply

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top